Dreptul Familiei
Cuprinde raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, adopție și raporturile asimilate de lege cu raporturile de familii, respectiv cele aplicabile relațiilor dintre persoanele unite prin filiație (de exemplu, un copil și mama sau tatăl său) sau prin căsătorie (sau parteneriat declarat).
De exemplu, dreptul familiei abordează căsătoria, divorțul, adopția copiilor, diverse chestiuni referitoare la răspunderea părintească (încredințarea copiilor, dreptul de vizită, etc.).
Cu privire la acest domeniu, serviciile juridice oferite de noi cuprind asistarea, reprezentarea în litigii precum:
- desfacere căsătorie, acțiune anulare căsătorie;
- acțiune în stabilirea filiației;
- recunoașterea copilului;
- exercitarea autorității părintești;
- stabilirea obligației de întreținere;
- stabilire/modificare program de vizitare al minorului;
- instituire curatela;
- numite tutore;
- partaj;
Drepturile Omului
Drepturile omului reprezintă o ramură care își fixează ca punct de referinţă demnitatea umană, determinând drepturile şi facultăţile, care, sunt necesare pentru garantarea protecției sale.
Dreptul Familiei
Dreptul familiei reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, adopție și raporturile asimilate de lege, cu raporturile de familii, în scopul ocrotirii familiei.
Dreptul Muncii
Dreptul muncii reprezintă acea ramură a dreptului alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale individuale şi colective de muncă ce se stabilesc între angajatori şi salariaţi.
Drept Fiscal
Dreptul fiscal este o ramură a dreptului public care privește raporturile juridice fiscale ce se nasc în procesul colectării impozitelor şi taxelor, sau al administrării acestora.
Drept Administrativ
Dreptul administrativ reglementează activitatea administrației publice, adică relațiile între organele administrative ale statului și relațiile dintre administrație și cetățeni.
Drept Comercial
Dreptul comercial privește faptele de comerț şi relațiile dintre comercianți, precum operaţiunile de producere și circulație a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.