ÎCCJ. Contrabandă. Recurs în casație admis. Achitare

  • Acasa
  • Articole
  • ÎCCJ. Contrabandă. Recurs în casație admis. Achitare

ÎCCJ a admis recursul în casație declarat de către cei doi inculpați, a casat decizia definitivă a Curții de Apel Cluj și a dispus achitarea celor doi inculpați pentru comiterea infracțiunii de contrabandă și a înlăturat doar pedeapsele de 5 ani închisoare aplicate pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. 1 pct. 7 C.proc.pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

(…)

În raport de această situaţie de fapt, ambele instanţe (prima instanță, respectiv instanța de apel) au apreciat că fapta inculpaţilor care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declaraţiei de tranzit vamal nr. MRN… din 30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. SL S.A., care în calitate de principal obligat a plătit taxele vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art.274 din Legea nr. 86/2006.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de contrabandă înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal, art. 274 din acelaşi act normativ instituind o variantă agravată atrasă de comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.

Apărarea inculpaţilor a susţinut că, în urma săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, la momentul înstrăinării, mărfurile nu se mai aflau în tranzit vamal, astfel că nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă.

Răspunzând unor critici similare celor invocate în recurs în casaţie, instanţa de apel a arătat,pe de o parte, faptul că mărfurile nu părăsiseră circuitul fiscal întrucât nu a avut loc o însuşire efectivă a acestora, ci „au intrat în posesia inculpaţilor în virtutea relaţiei contractuale cu persoana vătămată SC P SA, deci, în scopul transportului şi, nicidecum, nu au fost însuşite fraudulos de către inculpaţi, anterior înstrăinării” şi, pe de altă, că legea nu face distincţie după cum mărfurile sunt sau nu, deţinute licit sau fraudulos, esenţial pentru existenţa infracţiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal şi să fie sustrase în această perioadă.

Concluzia instanţei de apel este greşită, atât prin raportare la situaţia de fapt care a fost reţinută, cât şi faţă de soluţia pronunţată, aceea de menţinere a condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.

Înalta Curte reţine că ceea ce este comun tuturor modalităţilor alternative de săvârşire a infracțiunii de abuz de încredere (însuşire, dispunere sau folosire pe nedrept, refuzul de a restitui bunul) este intervertirea ilicită a titlului cu care făptuitorul deţine bunul. Detentorul precar începe să se comporte faţă de bun ca un adevărat proprietar, pe lângă coprus acesta arogându-şi, în mod fraudulos, şi animus. Prin însuşire, făptuitorul îşi interverteşte în mod ilegal detenţia sa, ia bunul înstăpânire, comportându-se faţă de acesta ca un adevărat proprietar, devenind astfel, din detentor precar, un posesor de rea credinţă. Celelalte modalități de săvârşire a infracţiunii (dispunere sau folosire pe nedrept, refuz de restituire) au deja ca premisă existenţa animus-ului făptuitorului de a se comporta faţă de bun ca şi cum ar fi al său, fiind, aşa cum s-a arătat în doctrină, mai „avansate” cronologic faţă de momentul însușirii.

Urmarea imediată a infracţiunii constă în modificarea situaţiei bunului, crearea unei situaţiide fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost încălcată în mod abuziv încrederea ce i-a fost acordată făptuitorului. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a executat una dintre acţiunile abuzive care constituie elementul material al laturii obiective, iar în cazul comiterii mai multor acţiuni ce se circumscriu unor modalităţi diferite (însuşire, apoi dispunere pe nedrept, urmată de refuzul de restituire) aceasta se consideră consumată de la prima acţiune.

În prezenta cauză, astfel cum rezultă din situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv, anterior expusă, există acţiuni care se circumscriu unor modalităţi alternative diferite (însuşire, urmată de dispunere pe nedrept), comise la un interval suficient de timp pentru a permite delimitarea acestora.

Infracţiunea de abuz de încredere s-a consumat în modalitatea însuşirii bunurilor transportate, atât în ceea ce priveşte cantitatea iniţială de 5.000 kg [prin scoaterea acestora din semiremorca în care seaflau sub sigiliu, vânzarea intervenind ulterior (până în data de 03- 04.12.2014), după găsirea cumpărătorilor, instanţa reţinând că „martorul CȘ, …. a fost contactat de martorul TV, care i-a relatat că inculpatul Y are de vânzare nucă, dar şi că astfel de marfă a şi vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani”], cât şi în privinţa restului de aproximativ 15 tone, care, după înscenarea accidentului de circulaţie din Italia (din 04.12.2014), la câteva zile, a fost adusă de cei doi inculpaţi în România şi vândută de către inculpatul Y, după găsirea unui cumpărător (fapte petrecute în perioada 12.12.2014-07.01.2015). De altfel, este de observat că în cauză nici nu a fost reţinut un concurs ideal între infracţiunea de abuz de încredere şi cea de contrabandă (ceea ce corespunde situaţiei de fapt, abuzul de încredere consumându-se anterior înstrăinării bunurilor), în hotărâre existând menţiunea expresă că toate infracţiunile au fost comise în concurs real.

Înalta Curte reţine că urmarea imediată a săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de abuz de încredere constă în modificarea, prin acţiunile abuzive de însuşire, a situaţiei bunurilor transportate. Acestea au ieşit din sfera de stăpânire a proprietarului, care, în baza contractului de transport, le încredinţase inculpaţilor fiind plasate în regim de tranzit vamal, şi au trecut în sfera de stăpânire a acestora.

Astfel cum s-a arătat anterior, regimul de tranzit vamal/unional permite circulaţia mărfurilor neunionale fără a fi supuse taxelor, de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii. Urmare a însuşirii frauduloase, regimul bunurilor s-a schimbat, acestea părăsind tranzitul vamal în care seaflau, fiind sustrase, prin comiterea abuzului de încredere, regimului care permitea libera lor circulaţie între punctele vamale.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, respectiv existenţa unor mărfuri aflate în tranzit vamal, nu mai era îndeplinită în cauză la momentul înstrăinării bunurilor de către inculpaţi.

Principiul neutralităţii fiscale precum şi împrejurarea că o persoană care deţine bunuri în interiorul Uniunii Europene, indiferent de modalitatea de dobândire, datorează taxe şi impozite, invocate de Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, nu conduc şi la reţinerea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006.

Mărfurile au devenit purtătoare de taxe şi impozite în urma comiterii infracțiunii de abuz deîncredere, total independent de acţiunile ulterioare ale inculpaţilor de înstrăinare, prin vânzare, a întregii cantităţi de miez de nucă.

Similar, S.C. SL S.A. a fost obligată la plata taxelor vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, întrucât mărfurile plasate sub regim vamal nu au mai fost prezentate biroului vamal de destinaţie în termenul stabilit, respectiv data de 08.12.2014. Indiferent dacă cei doi inculpaţi vindeau sau nu bunurile însuşite, S.C. SL S.A. datora aceste taxe, conform art. 79 alin. 1 lit. b din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, potrivit căruia, în cazul mărfurilor supuse unor taxe la import, o datorie vamală la import ia naștere în cazul nerespectării obligaţiei stabilită în legislaţia vamală cu privire la destinaţia finală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie constată că, în realitate, S.C. SL S.A. este subiect pasiv adiacent al infracţiunii de abuz de încredere, întrucât însuşirea bunurilor transportate a avut consecinţe şi în ceea ce o priveşte, care, în calitatea sa de titular al regimului de tranzit vamal, prinneprezentarea mărfurilor la biroul de destinaţie, a fost obligat la plata datoriei vamale incidente încuantum total de 187.204 lei.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile formulate, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal.

Va casa, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr… din data de … 2020 a Judecătoriei Zalău, şi, în urma descontopirii pedepselor rezultante în pedepsele componente, rejudecând, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., va dispune achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.”

Av. Răzvan Doseanu, DOSEANU & ASOCIATII
Av. Robert Balogh, BALOGH & ASOCIAȚII

Articol publicat pe Juridice.ro

Leave A Reply

Abonează-te și rămâi la curent cu noutățile

  • 0259-471198 / 0740-253509
  • office@doseanusiasociatii.ro
  • Oradea, str. Aurel Lazar 9