Dreptul Muncii

În general, prin litigii de muncă se înţeleg acele divergenţe apărute între părţile raporturilor de muncă, în legătură cu realizarea unui drept la muncă, pentru soluţionarea cărora este necesar  a se apela la o procedură prevăzută de legislaţie. Litigiile de muncă nu apar doar între persoanele care dispun de statutul de salariat şi angajator, ci şi între persoanele care fie încă nu au obţinut acest statut sau deja l-au pierdut, dar revendică un drept prevăzut de legislaţia muncii. Societatea noastră de avocatură oferă servicii de consultanță juridică, asistare și reprezentare în fața instituțiilor publice, a instanțelor judecătorești ori a altor entități juridice, redactare documente ori consiliere juridică permanentă, asigurând respectarea tuturor drepturilor recunoscute de lege pentru clientul care apelează la serviciile noastre. De asemenea acordăm sprijin juridic și în ceea ce privește redactarea de regulamente de ordine interioară, fişe de post, decizii de angajare, de concediere, disciplinare, de reorganizare ori asistență la negocieri în cazul conflictelor de muncă născute între angajatori și salariați ori sindicate. Societatea de avocați „DOSEANU&ASOCIAȚII” asigură servicii de asistență juridică atât angajatorilor sau salariaților, cât și sindicatelor ori patronatelor, iar dintre cazurile cele mai întâlnite care declanșează un litigiu de muncă enumerăm următoarele:
  • neplata salariilor.
  • nerespectarea zilelor libere.
  • aplicarea unor sancțiuni nejustificate.
  • discriminare de gen, rasială, de statut social si nu numai.
  • condiții de muncă nepotrivite.
  • concedii neplătite.
  • concedierea salariatei însărcinate.
  • paguba produsă angajatorului.
  • încalcarea clauzei de neconcurență, a clauzei de confidențialitate.
  • încalcarea clauzei de formare profesională sau a clauzei de mobilitate.